Z***** C******
ReclamantT********* B*****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Z. C. ( cu CNP şi cu dom. ales ) în contradictoriu pârâtul T. B. (cu datele de identificare ) având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justi?ie, astfel: -capătul de cerere cu privire la obligarea T.B. la stabilirea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; - ca prescrisă pentru preten?iile aferente perioadei 09.04.2015 – 25.11.2016; - ca neîntemeiată pentru restul preten?iilor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 8 aprilie 2021. Cu opinie separată în sensul admiterii în parte a acţiunii.
Opinieseparata din 08.04.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 08.04.2021, când hotărârea va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 01 aprilie 2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 18 martie 2021, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021Amână judecarea cauzei în vederea respectării principiului continuită?ii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021menţine suspendarea cauzei
Incheiere suspendare din 09.07.2020suspendat în baza art.517 (2) Cpc
Incheiere suspendare din 27.02.2020