M********* G*********
PetentG**** K*****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul U.A.T. M********* G*********, reprezentat de către NAGY ZOLTAN, în calitate de primar, în contradictoriu cu intimatul G**** K***** şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 1305 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria PHRX nr. 025199 din 08.09.2017, încheiat de IPJ Harghita, cu sancţiunea obligării sale de a presta activităţi în folosul comunităţii pe durata a 163 ore la dispoziţia Municipiului Gheorgheni, urmând ca aceasta, în calitate de autoritate de la domiciliul contravenientului, să stabilească felul activităţii pe care acesta o va presta. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.05.2020.
Hotarare 561/2020 din 27.05.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.