U*********** M******
ReclamantS***** P******
PârâtAdmite sesizarea privind îndreptarea erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minută şi dispozitivul Sentinţei civile nr.1669 din data de 26.11.2019 pronunţată în dosarul nr. 2285/283/2019 având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii” U.A.T Com. Moroeni, în contradictoriu cu pârâta Stoica Petruţa în sensul că se va menţiona corect cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa în loc de cu drept de apel în termen de 40 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 02.12.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.12.2019Admite sesizarea formulată de reclamanta U.A.T Com. Moroeni, cu sediul în com.Moroeni, în contradictoriu cu pârâta Stoica Petruţa. Înlocuieşte amenda în cuantumul total de 1000 lei, aplicată pârâtei prin procesele verbale de contravenţie seria PF nr.0630937 din data de 31.05.2015, seria PA nr.2576722 din data de 22.06.2014 cu un număr de 40 ore muncă în folosul comunităţii, la U.A.T Com. Moroeni. Cu drept de apel în termen de 40 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată în şedinţa publică din 26.11.2019.
Hotarare 1669/2019 din 26.11.2019