D******* S****** M********
ReclamantP******* O******* S******* D* S**
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă precizată, formulată de către reclamanta D******* S****** M********, cu sediul în Baia Mare, str. 22 Decembrie, nr. 36, jud. Maramureş, în contradictoriu cu pârâta P******* O******* S******* D* S**, reprezentată prin Primar, cu sediul în Săliştea de Sus, str. Liviu Doru Bindea, nr. 204, jud. Maramureş, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 169.245,86 lei reprezentând contravaloarea serviciilor silvice conform contractului nr. 4456/30.09.2008 cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data de 14.11.2018 şi până la data efectivă a plăţii. Respinge restul pretenţiilor formulate de reclamantă. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 4.490 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Maramureş, Secţia I Civilă. Pronunţată azi, 10.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1260/2020 din 10.12.2020Amână pronunţarea hotărârii la termenul din data de 10.12.2020, stabilind în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2020Amână pronunţarea hotărârii la termenul din data de 26.11.2020, stabilind în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2020Amână pronunţarea hotărârii la termenul din data de 12.11.2020, stabilind în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2020Amână pronunţarea soluţiei la termenul din data de 29.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020Amână pronunţarea hotărârii la termenul din data de 15.10.2020, stabilind în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020pentru a se comunica înscrisurile depuse la acest termen de judecată
Incheiere de sedinta din 16.07.2020pentru a se reveni cu citarea părţilor în sensul de a-şi exprima poziţia procesuală cu privire la aspectele puse în discuţie de instanţă
Incheiere de sedinta din 04.06.2020Suspendat- Stare de urgenţă
pentru ca părţile să-şi exprime poziţia procesuală cu privire la legea aplicabilă
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere dispoziţiile art. 400 Cod procedură civilă pentru a se pune în discuţie dispoziţiile vizând legea aplicabilă
Incheiere de sedinta din 27.02.2020Pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2020pentru a se comunica pârâtei precizarea de acţiune
Incheiere de sedinta din 16.01.2020pentru ca reclamanta să-şi exprime poziţia procesuală cu privire la înscrisul comunicat la acest termen de judecată
Incheiere de sedinta din 14.11.2019Repune cauza pe rol, stabileşte termen de judecată la 14.11.2019 pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019se amână pronunţarea hotărârii la 17.10.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2019se comunică părţilor înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 27.06.2019se emite adresă reclamantei
Incheiere de sedinta din 30.05.2019