Dosar 2294/102/2019 din 29.11.2019

legea 10/2001


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2294/102/2019
Data dosar:
29.11.2019
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
legea 10/2001
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.08.2020 la ora 9:00

    Complet: CFc3
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.R. (cu date pers.), S. F. E. d.29.03.2020 – ( continuată de moştenitorii acestuia S. O. C., S. T. A. şi S.I.M. R. – fiecare cu date personale) şi S.E. D. (cu date pers.), formulată în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I.(cu date de identificare). Anulează Decizia de invalidare nr.29715/22.10.2019 emisă de C.N.C.I. şi, în consecinţă, validează Decizia nr.12/48/76 din 17.11.2005 emisă de S.C. R.A.G.C.L. S.A. Reghin, în privinţa acordării de măsuri compensatorii pentru spaţiile de locuit constând în 5 apartamente vândute la Legea nr.112/1995, situate în mun. Reghin, str. Petru Maior nr.43, înscrise în CF 5625 Reghin, top 769/2, 700 şi pentru terenul aferent de 912 mp. Obliga Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de acordarea de măsuri reparatorii prin puncte compensatorii în favoarea reclamanţilor, în calitate de moştenitori ai antecesorului S. C. pentru spaţiile de locuit constând în 5 apartamente în suprafaţă totală de 293,65 mp, vândute la Legea nr.112/1995, situate în mun. Reghin, str. Petru Maior nr.43, înscrise în CF 5625 Reghin, top 769/2, 700 şi pentru terenul aferent de 912 mp care constituie obiectul dosarului de despăgubiri 21413/CC/15.11.2016. Respinge cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; apelul se va depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 11.08.2020, în condiţiile art.396 al.2 Cod de procedură civilă.

    Hotarare 624/2020 din 11.08.2020
  • Sedinta din data de 30.07.2020 la ora 9:00

    Complet: CFc3
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.07.2020
  • Sedinta din data de 23.07.2020 la ora 10:00

    Complet: CFc3
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2020
  • Sedinta din data de 11.06.2020 la ora 10:20

    Complet: CFc3
  • Amână cauza

    -amână cauza în vederea introducerii si citării în cauză a mostenitorilor defunctului Soos Friedrich Erhard

    Incheiere de sedinta din 11.06.2020
  • Sedinta din data de 02.04.2020 la ora 9:00

    Complet: CFc3
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 19.03.2020 la ora 9:00

    Complet: CFc3
  • Termen intermediar

    Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură

  • Sedinta din data de 05.03.2020 la ora 9:00

    Complet: CFc3
  • Amână cauza

    -amână solutionarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către pârâta Comisia Natională pentru Compensarea Imobilelor, cu solicitarea de a ne comunica copia dosarului administrativ

    Incheiere de sedinta din 05.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD