S****** S*****
PetentC** T********* D******* P******* L***** - S******** D********* Î* C********** Ş* A***** S******
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul S****** S*****, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA - DIRECŢIA POLIŢIEI LOCALE TIMIŞOARA - SERVICIUL DISCIPLINĂ ÎN CONSTRUCŢII ŞI AFIŞAJ STRADAL. Menţine procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AX nr. 434998 din data de 29.07.2019, ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Timişoara. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.12.2019.
Hotarare 13501/2019 din 10.12.2019Amână pronunţarea la data de 10.12.2019, stabilind că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică din 26.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2019