G**** I***
ReclamantC** P****** S******* S**
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul G.I. (cu CNP şi cu domiciliul) în contradictoriu cu pârâta Codprotect Software S.R.L. (cu datele de identificare). Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei nete de 6.730 lei, reprezentând diferenţe salariale. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei nete 2.234 lei, reprezentând compensaţie bănească pentru de concediul de odihnă rămas neefectuat. Sumele nete mai sus arătate vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective. La sumele nete mai sus arătate se va adăuga şi dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 25 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 263/2020 din 25.05.2020Dispune preschimbarea termenului de judecată fixat în data de 23 martie 2020, în dosarul nr. 2297/102/2019 al Tribunalului Mureş, pentru 25 mai 2020. Dispune citarea părţilor pentru noul termen. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin mijlocirea grefei azi 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020