S* F***** F*** D*********** S** -** I********* P*** A************ C****** I****
CreditorS* F***** F*** D*********** S** -** I*********
CreditorS* C** S*
DebitorS* C** S* P*** A************* I********* S***
DebitorConstata încetata acţiunea judiciară formulată de reclamanta SC Fortex Food Distribution SRL, în insolvenţă, prin administrator judiciar Heral Consult IPURL în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, prin administrator judiciar provizoriu Expert Insolvenţă SPRL. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Hunedoara, sub sancţiunea nulităţii. Pronun?ată astăzi, 25.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 211/2021 din 25.03.2021suspendar în baza art.75 din Legea nr.85/2014
Incheiere suspendare din 21.01.2020Pentru citarea în cauză a administratorului judiciar Expert Insolvenţa SPRL, având în vedere că împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenţei.
Incheiere de sedinta din 16.12.2019Pentru a se depune la dosar contractele în baza căreia au fost emise facturile pentru debitul solicitat
Incheiere de sedinta din 12.11.2019Pentru a se cita reclamanta cu menţiunea să facă dovada mandatului dat avocatului care a depus şi semnat cererea de chemare în judecată, mandat care să fie dat de adm.jud. sub sancţiunea anulării cererii prev de art.82 c.pr.civilă
Incheiere de sedinta din 15.10.2019