M***** V***** V*******
InculpatÎn baza art. 251 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 43 alin. 6 C.pen. îl condamnă pe inculpatul M***** V***** V******* la pedeapsa de 1an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acceptare a opera?iunilor financiare efectuate în mod fraudulos, în data de 04.01.2017. În baza art.67 alin.2 C.pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, C.pen. pe o durată de 3 ani. În baza art.65 alin.1 C.pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b, C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 48 C.pen. rap. la art. 250 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ?i cu aplicarea art. 43 alin. 6 C.pen., îl condamnă pe inculpatul M***** V***** V******* la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la efectuarea de opera?iuni financiare în mod fraudulos, în perioada 2016/2017. În baza art.67 alin.2 C.pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, C.pen. pe o durată de 3 ani. În baza art.65 alin.1 C.pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b, C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Constată că faptele sunt concurente cu infrac?iunile pentru care a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 40/02.03.2015 definitivă prin decizia penală nr. 4999/30.06.2016 a Cur?ii de Apel Oradea (1 an închisoare) ?i sentin?a penală nr. 2403/26.06.2018 a Judecătoriei Craiova definitivă prin decizia penală nr. nr. 628/19.04.2019 a Cur?ii de Apel Craiova (2 ani; 10 luni). Repune pedepsele în individualitatea lor: 1 an, 2 ani, 10 luni. În baza art.38 al.1 C.pen. cu referire la art.39 al.1 lit.b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 3 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1 an ?i 6 luni, 1 an, 2 ani, 10 luni), stabilind pedeapsa rezultantă de 4 ani, 9 luni ?i 10 zile închisoare. În baza art. 43 alin.1 C.pen., adaugă 463 de zile, reprezentând restul rămas neexecutat din sentin?a penală nr. 580/30.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucure?ti definitivă prin decizia penală nr. 373/2015 a Cur?ii de Apel Bucure?ti. Stabile?te pedeapsă finală de executat: 6 ani ?i 18 zile închisoare. În baza art.45 al.3 lit.a, al.5 C.pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, e, f, h şi k C.pen., pe o durată de 3 ani şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, e, f, h şi k C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 72 alin.1 C.pen., deduce din durata pedepsei perioadele executate anterior, respectiv 14.01.2014-05.12.2016, 05.07.2019-12.03.2020. În baza art. 112 alin.1 lit. e C.pr.pen., confiscă de la inculpat suma de 1300 lei. În baza art.274 C.pr.pen., obligă inculpatul M***** V***** V******* la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care este inclusă suma de 1000 lei, pentru faza de urmărire penală. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 6/2022 din 12.01.2022In temeiul art. 391 alin.3 Cod procedură penală amână pronun?area, având nevoie de timp pentru a analiza actele si lucrările dosarului , raportat la concluziile păr?ilor , pentru data de 12.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2021Stabile?te termen pentru pronun?are la 16.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2021amână cauza la 19.190.2021 , or 09,30 pentru dezbateri.
Incheiere de sedinta din 28.09.2021amână cauza la 28.09.2021 pentru a se cita martorul Ciobănescu Ştefan cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 25.05.2021amână cauza la 25.05.2021 , ora 10,30 faţă de cererea apărătorului inculpatului.
Incheiere de sedinta din 18.05.2021amână cauza la 18.05.2021, ora 10,30 pentru a se repeta procedura de citare cu martorul Jurja Carol Mihai si pentru ca inculpatul să se prezinte la instan?ă.
Incheiere de sedinta din 16.03.2021amână cauza la 16.03.2021, ora 1,oo pentru a se repeta procedura de cita cu martorii lipsă, cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 16.02.2021amână cauza la 16.02.2021, ora 11,30 pentru a se cita martorii cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 19.01.2021amână cauza la 19.01.2021, ora 11,30 pentru a se cita martorii lipsa cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020amână cauza la 15.12.2020, ora 10,30 faţă de cererea de amânare a apărătorului ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 17.11.2020amână cauza la 17.11.2020, ora 11,30 pentru a se cita martorii din acte.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020amână cauza la 20.10.2020, in intervalul orar 09.30 - 11,30 faţă de cererea de amânare a apărătorului ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 15.09.2020amână cauza la 15.09.2020, ora 10,oo faţă de cererea de amânare a apărătorului ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020amână cauza la 21.07.2020, ora 10,oo faţă de lipsa inculpatului si a apărătorului ales.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020În baza art.43 alin.2 din Decretul 195/2020 al Preşedintelui României şi art.VI din Hotărârea nr.8/18.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti constată suspendată de drept ,pe durata stării de urgenţă, soluţionarea cauzei.
Amână cauza la data de 14.04.2020, ora 10:30 pentru aducerea cu mandat a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020amână cauza la 5.03.2020 ora 10,30 pentru lipsa de procedură cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 06.02.2020