D******* A*******
ReclamantI************ D* P****** J******* B*******
PârâtRespinge excepţia prescrierii dreptului la acţiune. Respinge acţiunea ca nefondată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
Hotarare 170/2020 din 11.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/2020
Termen pentru a se emite adresă către pârâtul IPJ Botoşani.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020Având în vedere formele de protest iniţiate la nivel naţional de către personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Botoşani nr. 3/27.01.2020 (prin care s-a hotărât suspendarea activităţii judiciare a Tribunalului Botoşani începând cu data de 28 ianuarie 2020), precum şi faptul că prezenta cauză nu face parte din lista celor care se judecă în regim de urgenţă,
Incheiere de sedinta din 29.01.2020