S*** E****** C***** L******
CreditorP***** S****
DebitorAdmite în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 1743,77 lei, reprezentând debit principal restant, şi a sumei în cuantum de 494,66 lei, reprezentând costuri echipamente. Constată caracterul abuziv al clauzei care stabileşte cuantumul penalităţilor de întârziere, şi al clauzei care stabileşte modul de calcul al daunelor pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata taxei pentru rezilierea contractului în cuantum de 436,86 lei şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 539,79 lei, ca neîntemeiate. Obligă pârâtul, la plata sumei în cuantum de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Fixează termen de plată de 15 zile de la data comunicării prezentei ordonanţe. Executorie. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.07.2020.
Hotarare 4214/2020 din 09.07.2020Amână pronunţarea la data de 09.07.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2020Suspendat în baza Hot. Nr. 8/08.04.2020.
Incheiere suspendare din 15.04.2020Pentru lipsă de procedură.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020