D******* D* S******* P****** C************
PârâtT****** V******* C******
ReclamantAdmite cererea reclamantei T****** V******* C****** în contradictoriu cu pârâta D******* D* S******* P****** C************. Obligă pârâta să emită decizie prin care să calculeze salariul reclamantei T****** V******* C****** la nivelul maxim de 6390 lei pentru aceeaşi funcţie, grad, treaptă, gradaţie începând cu data de 09.04.2015 până la 01.01.2018. Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţele salariale astfel stabilite cu dobânda legală până la data plăţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.12.2020.
Hotarare 625/2020 din 09.12.2020Pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise şi pentru deliberare, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea hotărârii pentru termenul de judecată din data de 9 decembrie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2020Se repetă adresa de la fila 33 dosar către pârâtă cu menţiunea să comunice modul de stabilire al salariului reclamantei şi a salariului maxim aflat în plată, sub sancţiunea amendării conducătorului instituţiei, în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 13.10.2020Repetarea adresei de la fila 25 dosar către pârâtă cu menţiunea să depună la dosar decizia de stabilire a salariului reclamantei, începând cu data de 09.04.2015 în care se vor preciza elementele componente ale salariului. De asemenea, pune în vedere pârâtei să precizeze nivelul maxim al salariului acordat la nivel de unitate pentru funcţia similară în care este încadrată reclamanta, şi să precizeze modul de calcul al salariului, elementele componente pentru aceste situaţii, sub sancţiunea amendării conducătorului instituţiei, în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei la data de 13 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 16.06.2020Suspendat Decret 195-2020
Rezolutie din 24.03.2020Se efectuează o adresă către pârâtă cu menţiunea să depună la dosar decizia de stabilire a salariului reclamantei, începând cu data de 09.04.2015 în care se vor preciza elementele componente ale salariului, să precizeze nivelul maxim al salariului acordat la nivel de unitate pentru funcţia similară în care este încadrată reclamanta, şi să precizeze modul de calcul al salariului, elementele componente pentru aceste situaţii, sub sancţiunea amendării conducătorului instituţiei, în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei la data de 24 martie 2020
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la dosar decizia de stabilire a salariului reclamantei, începând cu data de 09.04.2015 în care se vor preciza elementele componente ale salariului. De asemenea, pune în vedere pârâtei să precizeze nivelul maxim al salariului acordat la nivel de unitate pentru funcţia similară în care este încadrată reclamanta, şi să precizeze modul de calcul al salariului, elementele componente pentru aceste situaţii. Amână judecarea cauzei la data de 25 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020