Ţ***** C****** M****
InculpatConstată că Judecătoria Bacău este competentă să judece prezenta cauză, că a fost legal sesizată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 2371/P/2018, prin care a fost trimis în judecată inculpatul ?URCAN CIPRIAN-MIHAI, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de nerespectarea regimului armelor ?i munitiilor ?i contrabandă calificată, fapte prev. ?i ped,. de art.342 al.2 Cod penal si art.271 din Legea nr.86/2006, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. Constată legalitatea şi loialitatea administrării probelor în cursul urmării penale, precum şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 20.03.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara653/2019 din 20.03.2019