M*** A** M****
ReclamantS* G***** M**** S**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. A. M., în contradictoriu cu pârâta S* G***** M**** S**. Anulează decizia de concediere a reclamantei, emisă de pârâtă la data de 21.12.2018. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia anterior deţinută, aceea de lucrător gestionar. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 02 septembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 838/2019 din 02.09.2019Amână pronunţarea soluţiei la data de 02.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.08.2019Pt. administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 07.06.2019Pt. administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 10.05.2019S-a încuviinţat cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 05.04.2019