B****** H****
PârâtK***** I***** I********** R* S** P*** R**** L****
ReclamantAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în - în contradictoriu cu pârâtul Horia Blănaru cu domiciliul în -şi în consecinţă: Obliga pârâtul Horia Blănaru să plătească reclamantei: -suma de 293,39 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii , -suma de 77,48 lei reprezentând penalităţi de întârziere conform contractului calculate de către creditorul cedent şi înregistrate pe facturile lunare şi în continuare penalităţi de întârziere de 0,5 % /zi de întârziere conform contractului de la data la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent data indicată în ultima factură emisă şi până la data achitării integrale a debitului Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ., azi 23.12.2019.
Hotararecameraconsiliu12252/2019 din 23.12.2019Amână pronunţarea la data de 23.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2019