M**** M*****
InculpatS***** R**** P*** A******** O**
Parte civilăS* R*** D***** B***** S**
Parte responsabilă civilmenteCondamnă pe inculpatul M**** M***** , administrator la S* R*** D***** B***** S** Potcoava SRL, fără antecedente penale, la : - pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin.1 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi art. 375 şi 396 alin.10 C.p.p. În baza art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea 241/2005 şi art. 67 alin. 2 C.p. aplică inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din C.p. pe o durată de 1 (unu) an după executarea pedepsei principale. În baza art. 91 din C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C.p.. În baza art. 93 alin. 1 din C.p. obligă inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din C.p. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Olt sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din C.p. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Potcoava, jud. Olt sau Liceul Ştefan Diaconescu Potcoava, jud. Olt, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 din C.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C.p. În baza art. 580 din C.p.p. dispune anularea următoarelor facturi înregistrate în contabilitatea S* R*** D***** B***** S** astfel : 1.Bipan Activ SRL –facturile 1852739/23.05.2015, 1852754/26.05.2015, 1852755/27.05.2015,1852765/28.05.2015,1852766/29.05.2015,1852730/01.06.2015,1852731/02.06.2015,1852773/03.06.2015, 1852774/07.06.2015,1852789/10.06.2015.1852780/12.06.2015,1852781/15.06.2015 2.SC Stelis Tot Com SRL- facturile 24474/27.08.2014, 1258032/10.02.2015, 1258034/12.02.2015, 1258035/14.02.2015,1258037/15.02.2015,1258038/16.02.2015,1258039/17.02.2015,1258040/18.02.2015,1258041/20.02.2015,1258042/22.02.2015, 1258097/27.03.2015, 1258098/28.03.2015,1258099/29.03.2015, 1258100/02.04.2015, 1258045/04.04.2015, 1258046/05.04.2015, 1258047/07.04.2015, 1258048/08.04.2015; 3. SC Ser Tex Dockets SRL facturile 23682/16.10.2014, 23684/17.10.2014, 23747/18.10.2014, 23686/19.10.2014, 23687/20.10.2014, 23688/21.10.2014, 23689/22.10.2014, 23690/23.10.2014, 23691/24.10.2014, 23692/25.10.2014, 23693/26.10.2014, 23694/27.10.2014, 23695/28.10.2014, 23696/28.10.2014, 23697/30.10.2014, 23698/02.11.2014, 23699/03.11.2014, 23700/04.11.2014, 23748/05.11.2014, 23750/07.11.2014, 23749/06.11.2014, 1141301/20.05.2015, 1141322/17.06.2015, 1141323/18.06.2015, 1141324/20.06.2015, 1141325/21.06.2015, 1141326/25.06.2015, 1141327/26.06.2015, 1141328/27.06.2015, 1141329/28.06.2015, 114133029.06.2015, 1141331/30.06.2015, 1141332/01.07.2017, 1141333/02.07.2015, 11413334/05.07.2015, 1141335/07.07.2015, 1141336/08.07.2015, 1141337/09.07.2015, 1141338/10.07.2015, 1141339/11.07.2015, 1141340/12.07.2015, 1141341/13.07.2015, 1141342/14.07.2015, 1141343/15.07.2015, 1141344/16.07.2015, 114345/17.07.2015, 114346/18.07.2015; 4.SC Tanex Prod SRL facturile 1523129/10.09.2014 şi 1523143/11.09.2014 5.Safira Trading Impex SRL facturile 27478/07.09.2014, 27479/08.09.2014 şi 27464/06.09.2014; 6.Ukra Romoil 2013 SRL facturile 21478/09.09.2014, 21479/10.09.2014, 21480/11.09.2014, 21481/12.09.2014, 21482/13.09.2014, 21483/14.09.2014, 21484/15.09.2014, 21485/16.09.2014, 21486/17.09.2014, 21447/07.12.2014, 21488/22.09.2014, 21500/04.09.2014, 21498/02.09.2014, 21499/03.09.2014, 21448/08.12.2014, 21449/10.12.2014, 21450/12.12.2014, 1139520/09.04.2015, 1139521/10.04.2015, 1139522/12.04.2015, 1139523/14.04.2015, 1139524/15.04.2015. 7. EUROATENT SRL factura 63378/01.09.2014 8. DANA COM DESIGN SRL –facturile 1143744/20.03.2015, 1143745/21.03.2015, 1143746/22.03.2015, 1143747/23.03.2015, 1143748/24.03.2015, 1143749/25.03.2015, 1143750/26.03.2015 9MINAGO TRADING SRL –facturile 30430/05.09.2014, 30431/06.09.2014, 30432/07.09.2014, 30433/08.09.2014 30434/09.09.2014. 10 MARCONS COMIMPEX TOTAL SRL –facturile 3774384/27.09.2015, 3774347/30.09.2015, 3774324/29.09.2015, 3774325/29.09.2015, 3774326/01.10.2015, 3774327/02.10.2015, 3774328/03.10.2015, 3774329/04.10.2015, 3774330/05.10.2015, 3774331/06.10.2015, 3774332/07.10.2015, 3774333/08.10.2.015, 3774334/09.10.2015, .3774335/10.10.2015, 3774336/11.10.2015, 3774337/12.10.2015, 3774338/13.10.2015, 3774339/15.10.2015, 3774340/17.10.2015, . 11 SEDA KONFEKT SRL –facturile 48736/18.06.2015, 48721/10.11.2014, 48722/13.11.2014 12. ONYX LIV IMPEX SRL facturile 20622/12.09.2014. 20623/13.09.2014, 20624/14.09.2014,20625/15.09.2014,20626/17.09.2014,20628/18.09.2014,20629/21.09.2014, 20630/23.09.2014, 20631/25.09.2014, 20632/26.09.2014, 20633/27.09.2014, 20634/29.09.2014, 20635/29.09.2014, 20636/01.10.2014, 20637/03.10.2014, 20638/04.10.2014, 20640/05.10.2014, 20641/07.10.2014, 20643/09.10.2014, 20650/15.10.2014, 20648/14.10.2014, 20647/13.10.2014, 20646/12.10.2014, 20645/11.10.2014, 20644/10.10.2014, 20642/08.10.2014. 13 FANA COMERT SRL facturile -9934564/06.12.2015, 9934566/08.12.2015, 9934568/16.12.2015 şi 9934569/13.12.2015 În baza art. 19 şi art. 397 din C.p.p. admite în parte cererea de despăgubiri civile şi obligă pe inculpatul M**** M***** în solidar cu partea responsabilă civilmente S* R*** D***** B***** S** Potcoava la plata sumei de 155.889 lei, din care 66.841 lei reprezentând TVA şi 89.048 lei reprezentând impozit pe profit, precum şi la plata de penalităţi şi dobânzi specifice fiecărei obligaţii fiscale până la data achitării lor integrale. În baza art. 11 din Legea 241/2005 menţine măsura sechestrului asigurător dispusă în cauză. În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 dispune ca inculpata să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi. În baza art. 13 alin. 1 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre infracţiunile prevăzute de prezenta lege, instanţa comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În baza art. 4 şi 5 alin. 1 lit. a) şi alin.2 din OG 39/2015 privind cazierul fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia dispozitivului acesteia se va transmite AJFP Olt. În baza art. 274 alin. 1 şi 3 din CPP obligă inculpatul M**** M***** în solidar cu partea responsabilă civilmente S* R*** D***** B***** S** Potcoava la plata sumei de 4500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.03.2020.
Hotarare 55/2020 din 23.03.2020în baza art. 391 alin.1 C.p.p. stabile?te termen pentru deliberare şi pronun?are la data de 23.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2020admite cererea inculpatului M**** M***** privind aplicarea dispoziţiilor art.374 alin. 4 C.p.p. cu precizarea că se va urma procedura simplificată şi nu se mai procedează la readministrarea probelor din cursul urmăririi penale sau administrarea unor probe noi pe latură penală. Admite cererea de amânare pentru depunere de înscrisuri în circumstan?iere şi acordă termen la data de 09.03.2020 ora 9:30. Instituie măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile până la concuren?a sumei reţinută prin expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.02.2020introduce in cauză în calitate de parte responsabilă civilmente pe S* R*** D***** B***** S** şi constată lipsa de procedură cu aceasta. amână cauza la data de 10.02.2020 ora 9:30.
Incheiere de sedinta din 20.01.2020