F***** E****** L** D****
ReclamantS******* M******** C****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 09.07.2020.
Hotarare 661/2020 din 09.07.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 09.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2020În baza art. 42 alin. 6 din Decretul prezidenţial publicat la data de 16.03.2020, judecarea cauzei se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă. Conform art. 42 alin. 8 judecata cauzei se reia în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă.
Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2020, alte măsuri urmând a fi dispuse în dosarul de faţă după încetarea acţiunii de protest adoptate prin Hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Satu Mare nr. 3 din data de 21 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020