N***** N******
InculpatCondamnă pe inculpatul N***** N******, la pedeapsa închisorii de 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea disp.art.374 al.4 C.p.p. rap. la art.396 al.10 C.p.p. În baza art.66 alin.1 lit.a, b şi i C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară aferentă pedepsei principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b şi i C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie aferentă pedepsei principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Argeş şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 C.p. În baza art.93 alin.1 C.p. obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la pct. b), c), d) e) se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art 93 alin.2 lit.b C.p. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii de comunitate. În baza art.93 alin.3 C.p. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Priboieni, jud.Argeş sau Primăriei oraşului Topoloveni,jud.Argeş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 96 C.p inculpatul este atenţionat asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei efectuate în faza de urmărire penală Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.06.2020.
Hotarare 79/2020 din 25.06.2020Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 25.06.2020 . Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi ,data de 18.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020Constată intervenită suspendarea de drept a judecării cauzei pe toată perioada stării de urgenţă, potrivit art.43 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 02.04.2020Amână judecarea cauzei la data de 02.04.2020 pentru lipsa inculpatului. Se reia procedura de citare cu inculpatul, cf. art. 257-259 Cod procedură penală şi cu mandat de aducere, cf. art. 265-266 Cod procedură penală. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică , azi, 20 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020