S***** L*** O*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. (2) Cod de procedură penală raportat la art. 59 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 15 din Constituţia României respinge ca neîntemeiată propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara de liberare condiţionată a intimatului condamnat STANCA LICA-OVIDIU, Caflat în prezent în Penitenciarul Timişoara, de sub efectul pedepsei de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 456/2015 a Tribunalului Arad, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 528/2016. În baza art. 587 alin. (2) Cod de procedură penală fixează termen la data de 20.01.2020, după expirarea căruia, cererea va putea fi reînnoită În baza art. 275 alin. (3) şi alin. (6) Cod de procedură penală şi art. 272 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului şi dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 313 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, avocat Terescu Adoriana-Victoria, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 5086/2019. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 August 2019.
Hotarare 2726/2019 din 28.08.2019