G******* M******
IntimatC*** D* P***** A M*********** B********
ApelantAdmite apelul formulat de apelanta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 5925/28.10.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII a civilă Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr. 23284/3/2019, în contradictoriu cu intimatul G******* M******. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că, Înlătură dispoziţia privind obligarea intimatei la emiterea unei Decizii de recalculare a drepturilor de pensie începând cu data de 01.11.2018 cu valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând compensări Decret nr. 46/1982, din Adeverinţa/CERTIFICAT nr. MSF-18- 569/02.07.2018 eliberată de ARCHIVUM. Păstrează în rest sentinţa civilă apelată. Pronunţată azi 23.07.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, în conformitate cu prevederile art. 402 teza a II a din codul de procedură civilă. Definitivă.
Hotarare 2388/2020 din 23.07.2020Suspendat de plin drept conform art. 63 alin 11 Anexa 1 a Decretului Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.