C***** H**** L********
Recurent ReclamantC******** J******* B**** - P*** P*********** C********** J******* B****
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de recurentul reclamant Cartiş Horia Laurenţiu în contradictoriu cu intimatul pârât C******** J******* B**** - P*** P*********** C********** J******* B**** împotriva Sentin?ei nr. 458/CA/28.05.2019 pronun?ată de Tribunalul Bihor, pe care o casează în totalitate şi Rejudecând fondul: Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul Cartiş Horia Laurenţiu împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Bihor. Anulează Dispoziţia nr. 375/04.10.2018 şi adresa nr. 2248/06.12.2018 emise de pârât. Obligă pe pârât să-i pună reclamantului la dispoziţie toate funcţiile de conducere vacante pentru care reclamantul îndeplinea condiţiile legale de ocupare respectiv: Şef birou la Biroul de arii protejate, Director general la Direcţia generală economică, Şef serviciu la Serviciul de proiecte şi arii protejate şi Şef birou la Biroul de monitorizare proiecte şi UIP. Respinge ca nefondate restul pretenţiilor formulate. Fără cheltuieli de judecată. DEFINITIVĂ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 26 iunie 2020.
Hotarare 316/2020 din 26.06.2020Amână pronuntarea în cauza la 26 iunie 2020, ora 14,00. Pronuntarea va avea loc prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2020Având nevoie de timp în vederea deliberării, amână pronuntarea în cauză la - 19 iunie 2020, orele 14,00. Pronuntarea va avea loc prin punerea solu?iei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2020Suspendat în baza Decretului nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.
Pt. ca partea intimata să depuna la dosar înscrisurile solicitate - la cererea partilor - termen la 10 aprilie 2020, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 28.02.2020Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar, la acest termen de judecată, amână cauza la data de 28.02.2020, cam. 61, et. 2, ora 09.00, complet R3CAF.
Incheiere de sedinta din 17.01.2020În vederea administrării probatoriului în cauză, amână cauza la data de 17.01.2020, cam. 61, ora 9.
Incheiere de sedinta din 25.10.2019