S**** D**** N****** - L* C*** A** C******* O*** P******
ContestatorE** C***** F****** D** - P*** A** G******** A*****
IntimatS**** M*******
ContestatorRespinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorii SOVEA DOREL NECULAI şi S**** M******* în contradictoriu cu intimata EOS CREDIT FUNDING DAC. Obligă contestatorii, în solidar, la plata către BEJ RUSU CRISTIAN SILVIU a sumei de 65,45 lei reprezentând contravaloare copie dosar de executare. Respinge, ca neîntemeiată, cererea contestatorilor de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 16.04.2021.
Hotarare 1718/2021 din 16.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 16.04.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 02.04.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 19.03.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2021Repune cauza pe rol. Dispune emiterea unei adrese către executorul RUSU CRISTIAN SILVIU pentru a comunica instan?ei, în copie conformă cu originalul, dosarul de executare nr.343/2013 privind pe debitoarea S**** M*******. Stabile?te termen de judecată la data de 05.03.2021, ora 13:30, ?edin?ă publică, cu citare păr?i. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, data de 26.01.2021.
Incheiere de sedinta din 26.01.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 26.01.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.01.2021- Amână pronunţarea cauzei la data de 12.01.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 30.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 18.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 09.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 04.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 20.11.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 06.11.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2020Se va emite adresă către intimat pentru a comunica instan?ei dacă acest credit a fost declarat scadent anticipat ?i să depună dovada de comunicare a notificării privind scaden?a anticipată. Amână judecarea cauzei la data de 23.10.2020,ora 13:30, sala 352, complet C13 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.07.2020.
Incheiere de sedinta din 24.07.2020Refacerea procedurii de citare cu intimata EOS CREDIT FUNDING DAC . Rectifică menţiunile din sistemul informatic Ecris şi de pe citativ cu privire la sediul intimatei. Pune în vedere contestatorilor, ca până la următorul termen să facă dovada achitării, în contul executorului judecătoresc Sînziana Secrieru, a sumei de 119 lei ?i în contul executorului judecătoresc Rusu Cristian Silviu a sumei de 76,16 lei, reprezentând costurile fotocopierii dosarelor de executare, sub sanc?iunea suspendării judecăţii cauzei prevăzută de art. 242 al. 1 Cod procedură civilă. Prorogă discutarea excepţiilor invocate de intimata EOS Credit Funding DAC prin întâmpinare, respectiv: excepţia netimbrării contesta?iei la executare, excep?ia lipsei calită?ii de reprezentant a contestatorilor, pentru termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 24.07.2020, ora 13.30, complet C13, sala3 52, pentru când se vor cita păr?ile, cu men?iunea că există posibilitatea judecării în lipsa părtii, ori a reprezentării prin avocat, pentru evitarea contactului direct cu alte persoane, în contextul pandemiei COVID-19. De asemenea, au posibilitatea să comunice orice înscrisuri către instantă în format electronic (fax, e-mail).. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.06.2020.
Incheiere de sedinta din 12.06.2020Având în vedere Hotărârea nr. 9 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava din 11 martie 2020, potrivit căreia în perioada 12 martie 2020 – 24 aprilie 2020 vor fi soluţionate doar cauzele urgente, menţionate în anexa 1 la hotărâre, iar celelalte tipuri de cauze care au deja fixate termene de judecată în perioada 16 martie – 24 aprilie 2020, se vor amâna pentru o dată ulterioară datei de 1 mai 2020, precum şi faptul că obiectul prezentei cauze nu se încadrează în cele expres prevăzute, instanţa amână judecarea cauzei pentru data de 12.06.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Admite excepţia netimbrării cererii de întoarcere executare invocată din oficiu. Anulează ca netimbrat capătul de cerere privind întoarcerea executării formulată de contestatorii Sovea Dorel Neculai şi S**** M*******. Cu cale de atac odată cu fondul. Pune în vedere contestatorilor, ca până la următorul termen să facă dovada achitării, în contul executorului judecătoresc Sînziana Secrieru, a sumei de 119 lei ?i în contul executorului judecătoresc Rusu Cristian Silviu a sumei de 76,16 lei, reprezentând costurile fotocopierii dosarelor de executare, sub sanc?iunea suspendării judecăţii cauzei prevăzută de art. 242 al. 1 Cod procedură civilă. Prorogă discutarea excepţiilor invocate de intimata EOS Credit Funding DAC prin întâmpinare, respectiv: excepţia netimbrării contesta?iei la executare, excep?ia lipsei calită?ii de reprezentant a contestatorilor, pentru termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 13.03.2020, ora 08.30, complet C13, sala 206, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.01.2020.
Incheiere de sedinta din 10.01.2020Pune în vedere contestatorilor, prin apărător, să depună la dosar, până cel târziu la următorul termen de judecată, dovada achitării sumei de 50 lei, în temeiul art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, aferentă cererii de întoarcere a executării silite, cu men?iunea că au dreptul de a formula cerere de ajutor public judiciar, această cerere urmând a fi formulată în termen de 5 zile, în condiţiile în condiţiile O.U.G. nr. 51/2008.şi că, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, poate face cerere de reexaminare la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile, care este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Pune în vedere contestatorilor prin apărător, ca până la următorul termen să facă dovada achitării, în contul executorului judecătoresc Sînziana Secrieru, a sumei de 119 lei ?i în contul executorului judecătoresc Rusu Cristian Silviu a sumei de 76,16 lei, reprezentând costurile fotocopierii dosarelor de executare, sanc?iunea suspendării judecăţii cauzei prevăzută de art. 242 al. 1 Cod procedură civilă. Prorogă discutarea excepţiilor invocate de intimata EOS Credit Funding DAC prin întâmpinare, respectiv: excepţia netimbrării contesta?iei la executare, excep?ia lipsei calită?ii de reprezentant a contestatorilor, pentru termenul următor.
Incheiere de sedinta din 08.11.2019Admite cererea ?i acordă termenul solicitat. Se va emite adresă către BEJ Sânziana Secrieru pentru a depune în copie certificată , dosarul de executare nr.1095 /2018. Se va emite adresă către BEJ Rusu Cristian pentru a depune în copie certificată , dosarul de executare nr.342/2013. Prorogă discutarea excepţiilor invocate de intimata EOS Credit Funding DAC prin întâmpinare, respectiv: excepţia netimbrării contesta?iei la executare, excep?ia lipsei calită?ii de reprezentant a contestatorilor, pentru termenul următor.
Incheiere de sedinta din 28.06.2019