P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantH*** M*****
Intimat InculpatÎn temeiul art.421 pct. 2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinţei penale nr.1124 din 27.06.2019, pronunţată de Judecătoria Bacău în soluţionarea dosarului penal nr.2335/180/2019. Desfiinţează în parte sentinţa apelată doar în ceea ce nelegalitatea pedepselor accesorii aplicate inculpatului H*** M***** şi cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art.93 alin.2 Cod penal referitor la acest inculpat, reţine cauza spre judecare doar cu privire la aceste aspecte şi, în fond, hotărăşte următoarele: Înlătură pedepsele accesorii aplicate de instanţa de fond inculpatului H*** M*****, ale interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, aplicate conform art.65 Cod penal atât pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infrac?iunea prevăzută de art.338 alin.1 Cod penal, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Conform art.93 alin.2 lit. b Cod penal impune inculpatului H*** M*****, în perioada termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Mentinţe restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate pentru soluţionarea apelului de stat rămân în sarcina statului. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.11.2019
Hotarare 1213/2019 din 19.11.2019În baza art. 66 raportat la art. 64 alin. 1 lit. f C.p.p., admite declaraţia de abţinere, formulată de doamna judecător Galavan Adina Cătălina. Constată că doamna judecător Galavan Adina Cătălina este incompatibilă să participe la judecarea apelului penal ce formează obiectul dosarului nr. 2335/180/2019. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.11.2019.
Incheiere de sedinta din 18.11.2019