I****** D*** F****** A* L* I***** R****** S*
CreditorS****** S*****
DebitorAdmite în parte cererea formulată de creditoarea Intrum Debt Finance AG (fostă Intrum Justitia Debt Finance AG), în contradictoriu cu debitoarea S****** S*****. Ordonă debitoarei să plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 1.402,77 lei reprezentând debit principal constând în contravaloare servicii prestate, suma de 212,83 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere şi suma de 196,97 lei reprezentând taxa nereturnare echipament. Respinge capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, în cuantum de 2.139,37 lei, ca neîntemeiat. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie. Cu drept la cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 09 decembrie 2019. Preşedinte Neculaesc-Butuc Sorina-Valentina
Hotarare 1009/2019 din 09.12.2019În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 09.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2019