P******* M****
InculpatF**** F********* E****
Parte vătămatăÎn baza art. 346 al. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 1125/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, prin care a fost trimis în judecată inculpatul P******* M****, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, faptă prev. şi ped. de art. 220 alin. 1 din CP, cu aplic. art. 35 alin. 1 din CP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată că Judecătoria Adjud este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 al. 1 şi art. 41 al. 1 lit. a Cod procedură penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P******* M****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 07.11.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 07.11.2019