D*** P****
IntimatAdmite cererea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Craiova. În temeiul art. 568 alin. 4 din Noul Cod de procedură penală, dispune încetarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical dispusă faţă de intimatul D*** P**** prin s.p. 290/28.07.2009 a Judecătoriei Deta, definitivă prin nerecurare. În temeiul art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 85 lei reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale psihiatrice va fi avansată din fondurile special alocate în acest sens Tribunalului Dolj, iar suma de 313 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 08 noiembrie 2019.
Hotarare 3262/2019 din 08.11.2019Lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 04.10.2019Amână judecarea cauzei în vederea efectuării unei expertize psihiatrice.
Incheiere de sedinta din 20.09.2019