I****** G******* R*****
Inculpat persoană solicitatăAvând în vedere faptul că s-au depus mandatele europene de arestare în limba suedeză şi în limba română, precum şi coresponden?a cu autorită?ile române, suedeze, conform art. 353 C.p.p., preschimbă termenul de judecată din data de 12.04.2019 la data de 08.04.2019, ora 12,00 pentru când va fi anun?at avocatul şi procurorul va fi citată persoana solicitată din Arestul IPJ Suceava.
Respinge cererea formulată de autorităţile judiciare din Suedia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Publică din Uppsala la data de 13.03.2019 în dosarul nr. AM – 36003 – 19 emis pe numele persoanei solicitate I****** G******* R*****, pentru săvârşirea infracţiunii de răpire agravată a copiilor de către părinţi, prev. de Capitolul 7, secţiunea 4, primul şi al treilea paragraf din Codul penal suedez. Constată incidenţa motivului opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art.98 alin.2 lit.e din Legea nr.302/2004 rep.. Constată că persoana solicitată I****** G******* R***** a fost reţinută pe o durată de 24 ore, începând cu data de 28.03.2019, orele 13,15, prin ordonanţa de reţinere din 28.03.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi arestată provizoriu pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 29.03.2019, ora 12,00, prin încheierea nr.4 din 29.03.2019 a Curţii de Apel Suceava. Revocă măsura arestului provizoriu dispusă faţă de persoana solicitată I****** G******* R***** prin încheierea nr.4 din 29.03.2019 a Curţii de Apel Suceava dată în dosarul nr.234/39/2019 şi dispune punerea de îndată în libertate a acesteia de sub puterea mandatului de arestare nr.7 din 29.03.2019, dacă nu este reţinută, arestată preventiv sau deţinută în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei dispoziţii. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore cu privire la dispoziţia referitoare la revocarea măsurii arestării provizorii a persoanei solicitate şi în termen de 5 zile referitor la soluţia de respingere a cererii autorităţilor judiciare din Suedia, de la pronunţare. În temeiul art. 16 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.04.2019, ora 14,05.
Hotarare 39/2019 din 08.04.2019Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În baza art. 101 alin. 5 lit. a din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate I****** G******* R*****, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 29.03.2019 şi până la data de 12.04.2019, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie pe numele persoanei solicitate I****** G******* R*****. Persoana solicitată arestată se va depune în Arestul I.P.J. Suceava. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 12.04.2019, ora 09.00, pentru când va fi citată persoana solicitată din Arestul IPJ Suceava şi pentru când procurorul va prezenta mandatul european de arestare tradus în limba română. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.03.2019, ora 12:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 4/2019 din 29.03.2019