B** D***** D***** M****
PetentB**** T*********** S*
CreditorAdmite cererea introdusă de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Dobrei Dacian Mihai. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 474/2019 al B.E.J. Dobrei Dacian Mihai împotriva debitoarei PACALA DIANA, la cererea creditorului BANCA TRANSIVANIA S.A., în temeiul titlului executoriu constând în contract de credit nr. 260720/27.04.2016 pentru recuperarea creanţei în cuantum de 4.462,26 lei, sumă care se actualizează cu dobânzi potrivit titlului executoriu până la data plăţii efective, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale, prin toate modalităţile legale de executare silita. Prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 02.09.2019.
Incheiere de executare silita 10236/2019 din 02.09.2019