N****** C** S**
ReclamantI** M********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Înlocuieşte amenda contravenţională aplicată prin procesul-verbal seria PMHX nr.0251427/06.02.2019 pentru fapta contravenţională prevăzută de art. 3 din Legea nr. 132/2017, cu sancţiunea avertismentului. Exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 de lei. Menţine în rest dispoziţiile procesului-verbal de contravenţie. Atrage atenţia petentului asupra necesităţii respectării prevederilor legale pe viitor. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.08.2019, la sediul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Hotarare 2753/2019 din 02.08.2019Amână pronunţarea pentru data de 2 august, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.07.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.07.2019.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Respinge excepţia tardivităţii plângerii contravenţionale, invocată de către intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Acordă termen la care vor fi citate părţile la data de 19 iunie 2019, sala 2, ora 08.30. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.05.2019.
Incheiere de sedinta din 29.05.2019