Dosar 2369/102/2019 din 09.12.2019

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2369/102/2019
Data dosar:
09.12.2019
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.06.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Z.V. (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Anulează în parte decizia nr. 151538/10.10.2018, emisă de pârâtă, numai sub aspectul prevederilor referitoare la situaţia pensiei înainte de aplicarea art. 169 ind. 2 din Legea nr. 263/2010. Obligă pârâta la revizuirea pensiei reclamantului, cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani şi să emită o decizie în acest sens, referitor la situaţia pensiei înainte de aplicarea art. 169 ind. 2 din Legea nr. 263/2010. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferenţei de pensie rezultate în urma luării în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 9.12.2016 şi până la data de 30.11.2019. Respinge restul pretenţiilor reclamantului. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 10 iunie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 315/2020 din 10.06.2020
  • Sedinta din data de 28.05.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 10 iunie 2020, termen la care pronuntarea se va face potrivit art. 396 alin.2 Cod procedura civila si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2020
  • Sedinta din data de 02.04.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Termen intermediar

    Dispune preschimbarea termenului de judecată fixat în data de 02 aprilie 2020, în dosarul nr. 2369/102/2019 al Tribunalului Mureş, pentru 28 mai 2020. Dispune citarea părţilor pentru noul termen de judecată. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin mijlocirea grefei azi 16 martie 2020.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2020
  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Amână cauza

    Acorda un nou termen de judecata pentru administrarea probei cu dosarul de pensie al reclamantului. Emiterea unei adrese catre unitatea parata. Citarea partilor lipsa la termenul de judecata de azi si care nu au termen in cunostinta.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD