G********* M*****
InculpatRespinge ca nefondate cererile şi excepţiile privind legalitatea sesizării instanţei/ legalitatea administrării probelor/ legalitatea efectuării actelor de urmărire penală formulate de inculpatul G********* M***** în dosarul penal nr. 236/838/2019/a1 al Judecătoriei Lieşti. În temeiul art. 346 alin.2 Cpp constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul 1000/P/2017 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lieşti, judeţ Galaţi, privind pe inculpatul G********* M*****, trimis în judecată pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 371 cp, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecării cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Lieşti judeţul Galaţi, cu nr. 236/838/2019/a1. Dispune fixarea termenului de judecată, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 347 alin.1 Cpr.pen. Dată în procedura de cameră preliminară în şedinţa din camera de consiliu din 16.04.2019. Pronunţată în camera de consiliu, azi 16.04.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 16.04.2019