P****** M******
ReclamantA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pe pârâtă să stabilească salariul de bază al reclamantei la nivelul maxim existent la nivel de instituţie pentru funcţia publică de execuţie de inspector social, clasa I, grad profesional superior, clasa de salarizare 59, gradaţia 5, începând cu 01.04.2017. Obligă pe pârâtă să calculeze şi să-i plătească reclamantului diferenţa dintre indemnizaţia încasată şi cea stabilită in alineatul precedent, actualizată conform indicelui de inflaţie şi cu dobânda legală, începând cu prima scadenţă şi până la plata integrală. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.07.2018, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 512/2019 din 08.07.2019Amânare ulterioară a pronunţării - Amână pronunţarea la 08.07.2019 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 iulie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2019Amână pronunţarea la 01.07.2019 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 iunie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2019