S* D*** T** S**
PetentAdmite cererea formulată de petenta S.C. DALL TEX S.R.L. Dispune eliberarea certificatului privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, în baza art. 53 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, potrivit formularului aflat în Anexa I a Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, în ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 961/16.04.2018 şi Încheierea din data de 20.04.2018, pronunţate de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 466/252/2018, definitivă, dosar în care figurează ca părţi reclamanta S.C. Dall Tex S.R.L. şi pârâtul Toda Daniel Mircea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Lugoj. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.07.2019.
Incheierefinalacameraconsiliu2330/2019 din 12.07.2019