O**** S**** V*******
InculpatÎn temeiul art.334 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi 396 alin.10 Cod de procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului Oprea Sorin – Valentin, pedeapsa de 9(nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat. În temeiul art. 334 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi 396 alin. 10 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. În temeiul art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 375 şi 396 alin. 10 Cod procedură penală stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat, pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice Potrivit art. 39 alin. l lit. b din Codul penal stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, anume aceea de 1(un) an închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 6 (şase) luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare . Potrivit art. 83 alin. (1) Cod Penal amână aplicarea pedepsei de 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod Penal, de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. (1) Cod Penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. Conform art. 404 alin. (3) Cod de Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) Cod de Procedură Penală obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2019.
Hotarare 35/2019 din 21.05.2019