A****** L******
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta A****** L****** în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 de euro (echivalentul a 1191,67 lei la cursul oficial de schimb valutar afişat de BNR la data de 15.11.2019) , reprezentând compensaţie pentru zbor întârziat, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 27.05.2019 până la achitarea debitului. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, constând în taxa de timbru în valoare de 200 de lei , cheltuieli traduceri în valoare de 103 lei şi onorariu avocat în valoare de 477,22 lei . Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 29.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2719/2020 din 29.05.2020Amână pronunţarea la data de 29.05.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2020Având în vedere dispozi?iile art. 42 alin. 1, teza 1 ?i alin. 6 din Decretul nr 195/2020 al Pre?edintelui României, pentru instituirea stării de urgen?ă, constată judecarea cauzei suspendată de plin drept. După încetarea stării de urgenţă (art 42 alin 8 din Decretul nr 195/2020) sau orice altă dispozi?ie contrară (art. 42 alin 1, teza II ?i III din Decretul nr 195/2020), judecarea procesului se reia din oficiu, instanţa va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată. Fără cale de atac. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei, astăzi, 17.03.2020.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020