Dosar 2383/273/2019 din 11.12.2019

furtul (art.228 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2383/273/2019
Data dosar:
11.12.2019
Instanta:
Judecătoria Oravița
Departament:
Dosare Civil - Penal
Obiect:
furtul (art.228 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C2J
  • Condamnare

    În temeiul art. 228, 229 alin. l, lit. b, d din CP., cu aplicarea art. 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul MOROLOCAN COSMIN VASILE, la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, parte civilă B****** Ş*****. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul CARA?-SEVERIN, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei GRĂDINARI, judeţul Caraş-Severin, sau în cadrul Primăriei TICVANIU MARE, judeţul Caraş-Severin,pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen, cu privire la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 228, 229 alin. l, lit. b, d din CP., cu aplicarea art. 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen., condamnă inculpata S***** I*******, la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, parte civilă B****** Ş*****. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul CARA?-SEVERIN, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei TICVANIU MARE, judeţul Caraş-Severin, sau în cadrul Primăriei GRĂDINARI, judeţul Caraş-Severin,pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen, cu privire la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ., art. 1443 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă B****** Ş*****. Obligă inculpa?ii MOROLOCAN COSMIN VASILE, S***** I*******, în solidar, la plata sumei de 2000 de lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă B****** Ş*****, bunuri sustrase ?i nerecuperate. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă fiecare inculpat, în parte, la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.03.2021.

    Hotarare 51/2021 din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 15.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C2J
  • Amână cauza

    Încuviin?ează solicitarea inculpa?ilor de acordare a unui nou termen de judecată în vederea depunerii de înscrisuri în circumstan?iere. Amână judecarea cauzei pentru data de 15.03.2021, ora 09.00 termen cunoscut de inculpa?i. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.02.2021

    Incheiere de sedinta din 15.02.2021
  • Sedinta din data de 14.12.2020 la ora 09:00

    Complet: C2J
  • Amână cauza

    În baza disp. art. 374 cod procedură penală încuviinţează solicitarea inculpatului M******* C***** V***** de judecare a cauzei în proccedura recunoaşterii învinuirii, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Din oficiu, dispune emitere de adrese către IPJ Sălaj şi IPJ Caraş-Severin, cu men?iunea de a comunica instanţei fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor M******* C***** V***** şi S***** I*******. Încuviinţează solicitarea inculpatului M******* C***** V***** de acordare a unui nou termen de judecată în vederea depunerii de înscrisuri în circumstanţiere. Amână judecarea cauzei pentru data de 15.02.2021, ora 09.00 termen cunoscut de inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.12.2020

    Incheiere de sedinta din 14.12.2020
  • Sedinta din data de 19.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C2J
  • Amână cauza

    Citarea inculpatului M******* C***** V***** la noua adresă de domiciliu comunicată instanţei de către Poliţia Grădinari precum şi afişarea unei înştiinţări la sediul instanţei. Potrivit dispoziţiile art. 265 alin. (1), (2), (3) şi (10) N. C. proc. pen. emite mandat de aducere pe numele inculpatului M******* C***** V*****. Amână judecarea cauzei pentru data de 14.12.2020, ora 09.00 termen pentru care va cita inculpatul M******* C***** V*****. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.10.2020

    Incheiere de sedinta din 19.10.2020
  • Sedinta din data de 14.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C4J
  • Amână cauza

    Potrivit dispoziţiile art. 265 alin. (1), (2), (3) şi (10) N. C. proc. pen. se emite mandat de aducere pe numele inculpatului M******* C***** V*****. Amână judecarea cauzei pentru data de 19.10.2020, termen pentru care va cita inculpatul M******* C***** V*****. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 14.07.2020
  • Sedinta din data de 16.06.2020 la ora 09:00

    Complet: C4J
  • Amână cauza

    Potrivit dispoziţiile art. 265 alin. (1), (2), (3) şi (10) N. C. proc. pen. se emite mandate de aducere pe numele inculpaţilor. Amână judecarea cauzei pentru data de 14.07.2020, termen pentru care vor cita inculpaţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.06.2020.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2020
  • Sedinta din data de 12.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C4J
  • Stare de urgenta

    În baza Decret nr 240/14.04.2020 al Pre?edintelui României, privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, cu raportare la art. 43 alin. 2 din Decret 195/ 16.03.2020, privind instituire stării de urgen?ă, pe teritoriul României, constată suspendat de plin drept, procesul penal, pe durata stării de urgen?ă, instituită .

    Incheiere suspendare din 12.05.2020
  • Sedinta din data de 17.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C4J
  • Termen preschimbat

    Constată că a fost preschimbat termenul de judecată iniţial, pentru data de 12.05.2020, C4 J materie penală, şedinţă publică. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2020
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 09:00

    Complet: Complet 4 CC
  • Amână cauza

    Preschimbă termenul de judecată stabilit în cauză şi stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 12.05.2020, termen pentru care se vor cita părţile. Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu azi, 13.03.2020.

    Rezolutie din 13.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD