B***** F******
InculpatÎn baza art. 396 alin.1 şi 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B***** F******, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 1 din Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 396 alin.1 şi 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B***** F****** (cu datele de identificare de mai sus), pentru săvâr?irea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin. 1 din Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, constată că faptele au fost comise în forma concursului real, iar în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de 3 luni, stabilind în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 şi 3 luni aplicată inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, inculpatul urmează a respecta, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să urmeze un curs de legislaţie rutieră. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei comunei Maieru, jud. Bistriţa-Năsăud. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, (din care suma de 450 lei generată faza de urmărire penală şi suma de 350 lei generată faza de judecată). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.02.2020.
Hotarare 16/2020 din 03.02.2020Din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa a stabilit termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 03.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.01.2020Din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa a stabilit termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 29.01.2020.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020