N********* I***
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 100 C. pen., admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat N********* I***, aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 187/2018 pronunţată de Judecătoria Deta. În baza art. 100 Cod penal dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 194/2018 emis de Judecătoria Deta, în temeiul sentinţei penale nr. 187/2018. În baza art. 100 alin. (5) C. pen. pune în vedere petentului condamnat dispoziţiile art. 104 C.pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Dispune punerea în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare, în baza art. 587 al.3 C.proc.pen. Pronunţată în şedinţa publică din 30.01.2019.
Hotarare 304/2019 din 30.01.2019