M********* B******** P*** P******* G******
ContestatorP*********** E*** I**
IntimatC***** D****
IntimatV*** D*** C*******
IntimatC***** A*****
IntimatAdmite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, având ca obiect contesta?ie la executare, formulată de contestatorul Municipiul Bucure?ti, prin Primar General, în contradictoriu cu intimaţii P*********** E*** I**, C***** D****, V*** D*** C*******, C***** A*****, Costea Gabriel Ciprian, prin curator Dobrică Ecaterina, Berzovan Ioana Cristina, Berzovan Mircea Dumitru şi Berzovan Radu Bogdan. Anulează în parte actele de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “Răduţă Nicoleta”, în dosarul de executare nr.140/2019, în ceea ce prive?te, pe de o parte, cheltuielile de executare în cuantum de 15 lei reprezentând “înregistrarea şi formarea dosarului”, 30 lei reprezentând “gestionarea, conservarea şi dezarhivarea dosarului”, 50 lei reprezentând “întocmirea încheierii de deschidere dosar”, 20 lei reprezentând “emiterea cererii de încuviinţare a executării”, 30 lei reprezentând “solicitare informaţii necesare executării”, 50 lei reprezentând “eliberarea debitului şi închiderea dosarului de executare”, 10 lei reprezentând “emitere somaţie” şi 80 lei reprezentând “comunicarea actelor de procedură”, pe care le înlătură, iar, pe de altă parte, cheltuielile de executare în cuantum de 54,15 lei reprezentând “TVA aferent cheltuielilor de executare”, pe care le reduce la suma de 1,19 lei, cheltuieli de executare stabilite prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 24.09.2019, urmând a se modifica în acest sens toate actele de executare subsecvente. Anulează în parte actele de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “Răduţă Nicoleta”, în dosarul de executare nr.140/2019, în ceea ce prive?te cheltuielile de executare în cuantum de 50 lei reprezentând “întocmirea încheierii de înregistrare a cererii de intervenţie”, 20 lei reprezentând “emiterea cererii de soluţionare a cererii de intervenţie”, 10 lei reprezentând “emitere somaţie”, 200 lei reprezentând “emitere procese-verbale de comunicare a actelor de procedură (20 lei x 10 procese-verbale)”, 40 lei reprezentând “emitere adrese de relaţii” şi 60,80 lei reprezentând “TVA aferent cheltuielilor de executare”, pe care le înlătură, cheltuieli de executare stabilite prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare suplimentare din data de 08.01.2020, urmând a se modifica în acest sens toate actele de executare subsecvente. Respinge, în rest, ca neîntemeiată contesta?ia la executare. Admite în parte cererea având ca obiect întoarcere executare silită, formulată de contestatorul Municipiul Bucure?ti, prin Primar General, în contradictoriu cu intimaţii P*********** E*** I**, C***** D****, V*** D*** C*******, C***** A*****, Costea Gabriel Ciprian, prin curator Dobrică Ecaterina, Berzovan Ioana Cristina, Berzovan Mircea Dumitru şi Berzovan Radu Bogdan. Dispune întoarcerea executării silite, în sensul că obligă intimaţii să restituie contestatorului sumele de 337,96 lei reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare suplimentare din data de 24.09.2019 şi de 380,80 lei reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare suplimentare din data de 08.01.2020. Respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului privind cheltuielile de judecată. Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucure?ti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19.01.2023.
Hotarare 461/2023 din 19.01.2023Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 19.01.2023. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.01.2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.01.2023Amână pronun?area în prezenta cauză la data de 11.01.2023. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 19.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2022Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 19.12.2022. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2022Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 10.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2022Pentru lipsă de procedură, amână judecarea cauzei la data de 12.10.2022.
Incheiere de sedinta din 25.05.2022Pentru lipsă de procedură, amână judecarea cauzei la data de 25.05.2022.
Incheiere de sedinta din 16.03.2022Pentru lipsă de procedură, amână judecarea cauzei la data de 16.03.2022.
Incheiere de sedinta din 19.01.2022Pentru lipsă de procedură, amână judecarea cauzei la data de 19.01.2022.
Incheiere de sedinta din 06.10.2021Pentru lipsă de procedură, amână judecarea cauzei la data de 06.10.2021.
Incheiere de sedinta din 02.06.2021Pentru lipsă de procedură, amână judecarea cauzei la data de 02.06.2021.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Instanţa, constatând că s-a depus întâmpinare de către intimatul P*********** E*** I**, dar nu şi răspuns la întâmpinare de către contestator, având în vedere dispoziţiile art.201 alin.4 C.pr.civ., dispune următoarele: Fixează primul termen de judecată la data de 24.03.2021, ora 10,00, pe C1 Civil, pentru când se vor cita părţile, dintre care intimatul P*********** E*** I**, la domiciliul procesual ales (cabinet de avocat) indicat prin întâmpinarea existentă la fila 65 din dosar. • Ambele păr?i, cu o copie de pe prezenta rezoluţie/adresă, cu men?iunea de a se conforma obligaţiilor/măsurilor stabilite în cuprinsul rezoluţiei/adresei ataşate, ?i anume: ? s-a fixat ora 10,00 pentru strigarea cauzei; ? se recomandă, pe cât posibil, evitarea prezen?ei în sala de judecată, caz în care este necesară solicitarea, în scris, de către cel pu?in una dintre păr?i, a judecării cauzei în lipsă, conform art.223 alin.3 C.pr.civ., toate acestea în contextul situa?iei epidemiologice actuale. În plus, - contestatorul, cu o copie de pe prezenta rezoluţie/adresă şi de pe adresa emisă de executorul judecătoresc de la fila 26 din dosar, cu men?iunea de a se conforma obligaţiilor stabilite în cuprinsul rezoluţiei/adresei ataşate, ?i anume: - să depună la dosarul cauzei, până la următorul termen de judecată, dovada achitării executorului judecătoresc, conform dispozi?iilor art.717 alin.2 C.pr.civ., a cheltuielilor ocazionate de efectuarea de copii certificate de pe actele de executare aferente dosarului de executare, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, în condiţiile art.242 alin.1 C.pr.civ. • urmând a se emite adresă către executorul judecătoresc, cu men?iunea de a depune la dosarul cauzei, anterior următorului termen de judecată, în copii certificate conform cu originalul, actele de executare ulterioare datei de 17.12.2019, dacă există, efectuate în dosarul de executare nr.140/2019, îndosariate în ordinea cronologică a efectuării.
Măsuri dispuse pentru comunicarea întâmpinării, în condiţiile art.201 alin.2 C.pr.civ. Instanţa, constatând că s-a depus întâmpinare de către intimatul P*********** E*** I**, văzând dispoziţiile art.201 alin.2 C.pr.civ., dispune comunicarea către contestator a acestei întâmpinări şi a înscrisurilor ataşate acesteia, cu următoarele menţiuni: • de a depune în mod obligatoriu răspuns la întâmpinare, în termen de 10 de zile de la data comunicării acesteia, cu menţiunea că de răspunsul la întâmpinare pârâtul va lua cunoştinţă de la dosarul cauzei; Termen administrativ – 08.12.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Măsuri dispuse pentru comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., cu modificările aduse prin Legea nr.138/2014 Instanţa dispune recomunicarea către intimata V*** D*** C******* a cererii modificatoare (fila 80), a cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate acesteia, cu următoarele menţiuni: • de a depune în mod obligatoriu întâmpinare, în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, toate acestea în conformitate cu dispoziţiile art.201 alin.1, coroborat cu art.208 C.pr.civ.; • de a alătura întâmpinării înscrisurile pe care se sprijină, în copii certificate conform cu originalul sau alte mijloace de probă, în două exemplare, conform dispoziţiilor art.206 alin.2, raportat la art.149 alin.1 şi art.150 alin.1, alin.2 şi alin.5 C.pr.civ. Termen administrativ – 27.10.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Având în vedere că nu s-a împlinit termenul de 25 de zile de la comunicare (în lipsa întoarcerii la dosarul cauzei a dovezii de comunicare a rezoluţiei din data de 14.07.2020 în ceea ce o priveşte pe intimata V*** D*** C*******), în care intimata are dreptul de a depune întâmpinare, în condiţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., termen care nici nu a început să curgă în lipsa existenţei dovezii de comunicare a rezoluţiei sus-arătate, va acorda un nou termen administrativ în acest sens. Termen administrativ – 15.09.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Măsuri dispuse pentru comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., cu modificările aduse prin Legea nr.138/2014 Instanţa dispune comunicarea către noii intimaţi (conform cererii modificatoare existente la fila 80 din dosar), noi intimaţi care vor figura în sistemul ECRIS al instanţei, a cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate acesteia, cu următoarele menţiuni: • de a depune în mod obligatoriu întâmpinare, în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, toate acestea în conformitate cu dispoziţiile art.201 alin.1, coroborat cu art.208 C.pr.civ.; • de a alătura întâmpinării înscrisurile pe care se sprijină, în copii certificate conform cu originalul sau alte mijloace de probă, în două exemplare, conform dispoziţiilor art.206 alin.2, raportat la art.149 alin.1 şi art.150 alin.1, alin.2 şi alin.5 C.pr.civ. Termen administrativ – 25.08.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Instanţa dispune citarea contestatorului, cu menţiunea: • de a depune la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la comunicare, 7 (şapte) exemplare ale cererii de chemare în judecată şi ale înscrisurilor ataşate acesteia (pentru comunicare noilor intimaţi, conform cererii modificatoare existente la fila 80 din dosar), conform dispoziţiilor art.149 alin.1 şi art.150 alin.1, alin.2 şi alin.5 C.pr.civ., toate acestea sub sanc?iunea, în caz contrar, a suspendării judecării cauzei, conform art.242 alin.1 C.pr.civ. Termen administrativ – 14.07.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
REZOLU?IE, Suspendat, Decretul nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, publicat în M. Of. nr.311/14.04.2020. PROCES-VERBAL aferent termenului administrativ din data de 05.05.2020 Având în vedere că judecarea prezentului proces este suspendată de plin drept, în baza art.63 alin.11 din Decretul nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, publicat în M. Of. nr.311/14.04.2020, Urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens. Cu precizarea că termenul administrativ sus-arătat a fost stabilit pentru asigurarea eviden?ei dosarului în sistemul ECRIS, putând fi modificat ulterior, prin proces-verbal, în cazul prelungirii stării de urgen?ă. Prezentul proces-verbal urmează a fi ata?at la dosarul cauzei la momentul reluării activită?ii instan?ei. Termen administrativ – 02.06.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Având în vedere că prin Hotărârea nr.5/11.03.2020 a Adunării Generale a judecătorilor Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, accesibilă pe site-ul instan?ei, s-a hotărât suspendarea activităţii Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, perioada 12.03.2020-30.04.2020, Urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens. Termen administrativ – 05.05.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Având în vedere că prin Hotărârea nr.2/21.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti s-a hotărât suspendarea activităţii Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cu începere din data de 22.01.2020 şi până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor, urmând a se judeca doar cauzele penale urgente şi cu măsuri preventive, ordinele de protecţie, ordonanţele preşedinţiale, cererile de suspendare provizorie a executării, cererile având ca obiect măsuri asigurătorii şi cererile de încuviinţare a executării silite, iar, faţă de împrejurarea că prezenta cauză nu se circumscrie situaţiei sus-menţionate, Urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens. Termen administrativ – 24.03.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Având în vedere că prin Hotărârea nr.2/21.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti s-a hotărât suspendarea activităţii Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cu începere din data de 22.01.2020 şi până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor, urmând a se judeca doar cauzele penale urgente şi cu măsuri preventive, ordinele de protecţie, ordonanţele preşedinţiale, cererile de suspendare provizorie a executării, cererile având ca obiect măsuri asigurătorii şi cererile de încuviinţare a executării silite, iar, faţă de împrejurarea că prezenta cauză nu se circumscrie situaţiei sus-menţionate, Urmează a acorda un nou termen administrativ în acest sens. Termen administrativ – 25.02.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Măsuri dispuse pentru comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., cu modificările aduse prin Legea nr.138/2014 Instanţa dispune comunicarea către intimat a cererii de chemare în judecată completatoare şi a înscrisurilor ataşate acesteia, cu următoarele menţiuni: • de a depune în mod obligatoriu întâmpinare, în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, toate acestea în conformitate cu dispoziţiile art.201 alin.1, coroborat cu art.208 C.pr.civ.; • de a alătura întâmpinării înscrisurile pe care se sprijină, în copii certificate conform cu originalul sau alte mijloace de probă, în două exemplare, conform dispoziţiilor art.206 alin.2, raportat la art.149 alin.1 şi art.150 alin.1, alin.2 şi alin.5 C.pr.civ. Instanţa dispune emiterea unei adrese către executorul judecătoresc, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, înaintea termenului acordat, în copii certificate conform cu originalul, actele de executare efectuate în dosarul de executare nr.140/2019. Termen administrativ – 28.01.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Instanţa dispune citarea contestatorului, cu menţiunea: • de a depune la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la comunicare, 2 (două) exemplare ale cererii de chemare în judecată şi ale înscrisurilor ataşate acesteia (pentru instanţă şi pentru comunicare, la dosarul cauzei fiind depusă doar contesta?ia la executare, fără a purta semnătura olografă a contestatorului), conform dispoziţiilor art.149 alin.1 şi art.150 alin.1, alin.2 şi alin.5 C.pr.civ., toate acestea sub sanc?iunea, în caz contrar, a suspendării judecării cauzei, conform art.242 alin.1 C.pr.civ. Termen administrativ – 19.11.2019, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)