F***** E******
InculpatC***** T****
Parte vătămată Parte civilăÎn baza art. 228 alin.1 şi art. 229 alin.1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) din Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal condamnă inculpatul F***** E******, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat în forma continuată. În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 89 Cod penal dispune anularea amânării executării pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 1746/01.10.2018, dosar nr. 6999/55/2018 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 1269/21.11.2018 pronun?ată de Curtea de Apel Timi?oara şi repune în individualitatea sa pedepsele după cum urmează: - 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea a unui vehicul neînmatriculat prevăzută de art.334 al. 1 Cod Penal; - 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea a unui vehicul pe drumurile publice fără a avea dreptul de a conduce în România prevăzută de art.335 al. 2 Cod Penal. - 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea a unui vehicul cu numere false de înregistrare prevăzută de art.334 al. 2 Cod Penal. Constată faptul că toate infrac?iunile comise de inculpatul F***** E****** sunt concurente. În baza art. 40 alineat 2 Cod Penal dispune contopirea pedepsei stabilite prin prezenta sentinţă penală respectiv de: 2 ani închisoare stabilită prin prezenta sentinţa penală şi cele trei pedepse stabilite prin sentin?a penală nr. 1746/01.10.2018, dosar nr. 6999/55/2018 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 1269/21.11.2018 pronun?ată de Curtea de Apel Timi?oara, în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 45 raportat la art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ?i stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. Cod penal şi care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) Cod procedură penală impune inculpatului F***** E****** să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune Arad sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Vladimirescu, jud. Arad sau în cadrul Primăriei Mun. Arad, în funcţie de posibilităţile concrete de executare la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În baza art. 404 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. Admite acţiunea civilă exercitată de C***** T**** şi obligă inculpatul F***** E****** să achite suma de 750 de lei reprezentând daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul BA Arad a sumei de 868 lei, onorariu avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.11.2019.
Hotarare 2128/2019 din 28.11.2019In temeiul disp. art. 391 alin. 2 Cpp amână pronmuntarea la data de 28.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2019In temeiul disp. art.391 alin. 1 Cpp fixeaza termen de pronuntare la data de 14.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2019T:31.10.2019, pentru emiterea unor adrese la ANP;IPJ si a unui mandat de aducere pe numele inculpatului.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019T:26.09.2019, pentru audierea martorului.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019T:20.06.2019, pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul si emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia.
Incheiere de sedinta din 23.05.2019