Dosar 2396/86/2019* din 25.09.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2396/86/2019*
Data dosar:
25.09.2019
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.09.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea. Obligă pârâta ANRP să emită o altă decizie, în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, prin care să valideze hotărârea nr.4950/5.06.2018, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a Municipiului Bucureşti şi să dispună acordarea de compensaţii băneşti suplimentare, anume şi suma de 361.088 lei. Respinge capătul 2 din cerere privitor la actualizarea sumei, ca nefondat. Ia act că reclamanţii nu solicită cheltuieli de judecată în prezenta cauză. Admite excepţia tardivităţii cu privire la contestaţia ce face obiectul cererii de intervenţie principale. Respinge această contestaţie, ca tardiv formulată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Suceava Secţia I Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 21.09.2020.

    Hotarare 734/2020 din 21.09.2020
  • Sedinta din data de 15.09.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 21.09.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, 15.09.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 15.09.2020, complet C7F Civil, în vederea emiterii de adresă către pârâţi pentru a se comunica faptul că a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie formulată de către intervenienta Flutur Trandafira, a fost invocată de către reclamanţi excepţia tardivită?ii cu privire la cererea formulată de către aceasta, precum şi posibilitatea de a formula întâmpinare.

    Incheiere de sedinta din 23.06.2020
  • Sedinta din data de 12.05.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art.63 din Decretul nr.240/14.04.2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.

  • Sedinta din data de 02.04.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Sedinta din data de 17.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Încheiere

    Admite sesizarea formulată din oficiu de către instanţa de judecată. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul încheierii din data de 12.03.2020 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 2396/86/2019*, în sensul că în loc de „Preschimbă termenul de judecată din data de 24.03.2020 la data de 19.05.2020, pentru când se vor cita părţile”, se va trece aşa cum este corect „Preschimbă termenul de judecată din data de 2.04.2020 la data de 12.05.2020, pentru când se vor cita părţile.” Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 17.03.2020.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 17.03.2020
  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Încheiere

    Admite sesizarea. Preschimbă termenul de judecată din data de 02.04.2020 la data de 12.05.2020, pentru când se vor cita părţile. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 12 martie 2020.

    Incheiere de sedinta secreta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Faţă de cererile şi precizările formulate la acest termen de judecată, În vederea soluţionării cauzei, Prorogă punerea în discuţie a admiterii în principiu a cererii de interven?ie în interes propriu formulată de către numita Flutur Trandafira, pentru termenul următor. Prorogă proba testimoniale, după lămurirea cadrului procesual din prezenta speţă. Amână judecarea cauzei la data de 2 aprilie 2020, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta, urmând ca acesteia să i se comunice cererea de intervenţie în interes propriu formulată în cauză de către numita Flutur Trandafira, pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aceasta, reclamanţii având termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2020
  • Sedinta din data de 18.02.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Instan?a încuviin?ează proba cu înscrisuri solicitată de către reclaman?i, în considerarea dispozi?iilor art. 254 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, urmând ca utilitatea, pertinen?a ?i concluden?a acestora să fie analizate prin raportare la ansamblul probator aflat la dosar. De asemenea, încuviin?ează proba testimonială cu martora Flutur Trandafira, cu teza probatorie indicată. Pune în vedere apărătorului reclaman?ilor să asigure prezen?a martorei la termenul următor pentru a fi audiată, astfel cum s-a obligat la acest termen de judecată. Instan?a încuviin?ează proba cu înscrisuri solicitată de către pârâtă, pentru înscrisurile ini?ial depuse, instan?a are în vedere dispozi?iile art. 254 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, iar pentru înscrisurile depuse ulterior, instan?a are în vedere prevederile art. 254 al. 2 pct. 4 ?i 5 din noul Cod de procedură civilă (administrarea probei nu duce la amânarea judecării cauzei ?i acordul păr?ii adverse), urmând ca utilitatea, pertinen?a ?i concluden?a acestora să fie analizate prin raportare la ansamblul probator aflat la dosar.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2020
  • Sedinta din data de 14.01.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F civil
  • Amână cauza

    Văzând că cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul reclamanţilor este justificată cu acte medicale, nefiind formulată vreo opoziţie din partea adversă sub acest aspect, Amână judecarea cauzei la data de 18 februarie 2020, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD