K***** I***** I********** R* S*
ReclamantP********* M****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâta P********* M****, . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 455,20 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii şi a sumei de 139,74 lei reprezentând penalitati de întârziere, precum şi a dobânzii legale penalizatoare prevăzute de OG 13/2011 începând cu data cesiunii, 29.05.2017 şi până la data plăţii efective. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 25.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2920/2020 din 25.06.2020suspendat-stare de urgenţă
Incheiere suspendare din 23.04.2020Pentru prevenirea contaminării cu coronavirus – covid 19 şi având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti din data de 11.03.2020 conform căreia cauzele care nu sunt urgente se amână, se interzice accesul justiţiabililor şi avocaţilor în sala de şedinţă ( cu excepţia cazurilor urgente nr. 24398/281/2019 şi nr. 1581/281/2020), părţile urmând a fi citate pentru termenul ce va fi acordat
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti întrunită în data de 22.01.2020, potrivit căreia s-a hotărât a se judeca doar cauzele ce au caracter urgent începând cu data de 23.01.2020, precum şi Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti întrunită în data de 04.02.2020, potrivit căreia s-a hotărât a se judeca în continuare doar cauzele ce au caracter urgent, instanţa va dispune amânarea cauzei, sens în care
Incheiere de sedinta din 13.02.2020