K***** I***** I********** R* S*
ReclamantI*** N******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de valoare redusă formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A., cu sediul ales în , în contradictoriu cu pârâtul Nicolae Ilie, cu domiciliul în . Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 20.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 2041/2020 din 20.05.2020Termen preschimbat
Admite sesizarea din oficiu. Dispune preschimbarea termenului de judecată acordat iniţial, de la data de 18.03.2020, la data de 20.05.2020, complet CIV 10, pentru când se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Având în vedere Hotărârile Adunarii Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti întrunite în data de 22.01.2020 şi 4.02.2020 potrivit cărora s-a hotărât a se judeca doar cauzele ce au caracter urgent începând cu data de 23.01.2020, instanţa va dispune amânarea cauzei
Incheiere de sedinta din 05.02.2020