P******** D* P* L**** T********* C**** S******
ApelantS*** O****** S***** P*** R*********** S**** K**** D** I***
Intimat INCULPATS**** K**** S***** A****
Apelant InculpatA******* - D********* T********************** J******** A F********* P****** C************
Intimat PARTE CIVILAÎn baza art. 278 C.p.p., dispune îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul minutei deciziei penale nr. 231 din 8.03.2019, respectiv la paragraful 3 din minuta deciziei penale pronunţată, cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, precum şi inserarea după paragraful 5, a unui nou paragraf, cu privire la onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpate. Astfel, la paragraful 3 din minuta deciziei penale pronunţată, se va trece: „Desfiinţează sentinţa penală apelată şi în baza art. 16 lit. b) Cod proc.penală achită pe inculpatele Sîrbu – Klecs Simona-Agnata şi S.C. Obeland S.R.L. prin reprezentant Sîrbu – Klecs Dan Ioan, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală constând în stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prev. şi ped. de art. 8 alin. 1 din Legea 241/2005 rap. la art. 10 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul cod penal, art. 5 Cod penal, precum şi infracţiunea de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005 rap. la art. 10 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 alin. 1 din Noul cod penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal din 1968.” în loc de : „Desfiinţează sentinţa penală apelată şi în baza art. 16 lit. b) Cod proc.penală achită pe inculpatele Sîrbu – Klecs Simona-Agnata şi S.C. Obeland S.R.L. prin reprezentant Sîrbu – Klecs Dan Ioan, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală constând în stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prev. şi ped. de art. 8 alin. 1 din Legea 241/2005 rap. la art. 10 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul cod penal, art. 5 Cod penal, precum şi infracţiunea de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, totul cu aplic. art. 33 lit. a, art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968.” După paragraful 5, se va insera un nou paragraf cu privire la onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatele Sîrbu – Klecs Simona-Agnata şi S.C. Obeland S.R.L. prin reprezentant Sîrbu – Klecs Dan Ioan, respectiv: „Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 1088 lei cu titlu de onorarii avocaţi desemnaţi din oficiu, respectiv suma de 220 lei onorariu parţial avocat din oficiu desemnat pentru inculpata Sîrbu – Klecs Simona-Agnata, precum şi suma de 868 lei reprezentând onorariu integral avocat din oficiu desemnat pentru inculpata S.C. Obeland S.R.L. prin reprezentant Sîrbu – Klecs Dan Ioan. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 14.03.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.03.2019În baza art. 421 pct.2 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, împotriva sentinţei penale nr. 117/13.12.2018 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2399/115/2018. În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpata Sîrbu – Klecs Simona-Agnata împotriva sentinţei penale nr. 117/13.12.2018 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2399/115/2018 şi extinzând efectele apelului şi asupra inculpatei S.C. Obeland S.R.L. prin reprezentant Sîrbu – Klecs Dan Ioan: Desfiinţează sentinţa penală apelată şi în baza art. 16 lit. b) Cod proc.penală achită pe inculpatele Sîrbu – Klecs Simona-Agnata şi S.C. Obeland S.R.L. prin reprezentant Sîrbu – Klecs Dan Ioan, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală constând în stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prev. şi ped. de art. 8 alin. 1 din Legea 241/2005 rap. la art. 10 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul cod penal, art. 5 Cod penal, precum şi infracţiunea de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, totul cu aplic. art. 33 lit. a, art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968. Ia act că prejudiciul cauzat A.N.A.F.-D.G.R.F.P. Timişoara – administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în cuantum de 6 819,09 lei, a fost achitat în integralitate, conform chitanţei seria TS 188nr. 10000033561 din 25.01.2018. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 08.03.2019.
Hotarare 231/2019 din 08.03.2019Amână pronun?area la data de 08.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.03.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare în data de 06.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2019