N*** A*****
Intimat ReclamantR********* B*** S*
Apelant PârâtN*** C********
Intimat - IntervenientN*** I**
Intimat - IntervenientConstată nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă R********* B*** S* în contradictoriu cu intimatul-reclamant N*** A***** şi intimaţii-intervenienţi N*** C********, N*** I**, împotriva Deciziei civile nr. 188/22 ianuarie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 23/301/2017. Obligă recurenta-reclamantă R********* B*** S* la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant N*** A***** în cuantum de 2.000 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iulie 2020.
Hotarare 547/2020 din 20.07.2020Suspendat în baza art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgenţă.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti nr.1 din 21.01.2020, prin care s-a stabilit organizarea formei de protest sub forma suspendării activităţii de judecată, măsură menţinută prin Hotărârile Adunării Generale a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti nr.2 din 29.01.2020, respectiv nr. 3 din 06.02.2020 acordă termen de judecată la data de 06.04.2020.
Incheiere de sedinta din 10.02.2020