P******* C****** C*** C*******
PetentT**** R*****
IntimatAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, formulată de instanţa de judecată, din oficiu. Constată perimată de drept cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Capu Câmpului, în contradictoriu cu pârâta Troia Rari?a. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Tribunalul Suceava, care se va depune în 2 exemplare la Judecătoria Gura Humorului, sub sancţiunea nulităţii, potrivit disp. art. 471 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.03.2021.
Hotarare 179/2021 din 02.03.2021În baza art. 242 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei privind pe petenta Primăria Comunei Capu Câmpului, prin reprezentant legal, primar Bîrsan Marcela Elena şi pe intimata T**** R*****, întrucât petenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa, respectiv de a depune la dosarul cauzei dovada comunicării procesului-verbal de contravenţie seria PF, nr. 1024972, din data de 22.09.2017, aşa cum i s-a pus în vedere de către instanţă. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului Cererea de recurs se depune la Judecătoria Gura Humorului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 august 2020.
Incheiere suspendare din 04.08.2020Amână judecarea cauzei pentru comunicarea relaţiilor solicitate şi acordă termen la data de 04 august 2020.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Se constată suspendată cauza în baza Decretului nr. 195/2020 al Preşedintelui României.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, dispune suspendarea judecării prezentei cauze. Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea judecării procesului.
Incheiere suspendare din 14.01.2020