I************ D* S*** Î* C*****************
ReclamantC***** I**
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii, în contradictoriu cu pârâtul C***** I**. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4231,50 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru achitarea cu întârziere a cotei de 0,7%.. Respinge cererea de obligarea a pârâtului la plata cotei de 0,7% în cuantum de 4231,50 lei ca rămasă fără obiect. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată, azi, 29.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7252/2019 din 29.10.2019În vederea deliberării amână pronunţarea la data de 29.10.2019. Pronunţa azi, 22.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2019