Dosar 2408/40/2019 din 23.12.2019

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2408/40/2019
Data dosar:
23.12.2019
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2021 la ora 9:00

    Complet: CAFN*5
  • Alte soluţii

    Respinge cererea de completare dispozitiv, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei, astăzi, 28.09.2021.

    Hotarare completaredispozitiv 369/2021 din 28.09.2021
  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 9:00

    Complet: CAFN*5
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta O**** P***************** în contradictoriu cu pârâta A****** P***** P******** M******* B*******. Obligă pârâta să emită o nouă decizie salarială, să recalculeze şi să plătească drepturile salariale cuvenite reclamantei, începând luna septembrie 2018, ţinând seama de nivelul maxim al salariului de bază stabilit pentru funcţia de consilier similară din cadrul APM Neamţ, drepturi actualizate cu rata inflaţiei, la care se va adăuga dobânda legală. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei, astăzi, 27.10.2020.

    Hotarare 395/2020 din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 9:00

    Complet: CAFN*5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27.10.2020 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2020
  • Sedinta din data de 21.07.2020 la ora 9:00

    Complet: CAFN*5
  • Amână cauza

    Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 13.10.2020 pentru când se vor cita părţile. Emite o adresă către APM Botoşani şi APM Neamţ cu menţiunea de a comunica nivelul maxim al salariului aflat în plată pentru funcţia de consilier superior gradaţia 4 la data de 01.01.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei, astăzi 21.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 21.07.2020
  • Sedinta din data de 07.07.2020 la ora 9:30

    Complet: CAFN*5
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 21.07.2020. Pronunţată, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei, astăzi 07.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2020
  • Sedinta din data de 23.04.2020 la ora 9:00

    Complet: CAFN*5
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/2020

  • Sedinta din data de 05.03.2020 la ora 9:00

    Complet: CAFN*5
  • Amână cauza

    Se amână cauza pentru ca apărătorul pârâtei să ia cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare şi precizările la acţiune

    Incheiere de sedinta din 05.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD