Dosar 2411/101/2019 din 23.09.2019

obligaţia de a face acordarea şi plata sporurilor, indmnizaţiilor, compensaţiilor conform legii nr. 284/2010, acordarea compensaţiei de risc în cuantum de 30 % începând cu data de 11.03.2016, etc.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2411/101/2019
Data dosar:
23.09.2019
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligaţia de a face acordarea şi plata sporurilor, indmnizaţiilor, compensaţiilor conform legii nr. 284/2010, acordarea compensaţiei de risc în cuantum de 30 % începând cu data de 11.03.2016, etc.
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.06.2020 la ora 09:00

    Complet: CD6 P/CAF
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul Scrieciu Ionuţ Răzvan prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI în contradictoriu cu pârâtul Şcola de Perfecţionare a Pregătirii Personalului Poliţiei de Frontieră Dr.Tr.Severin , în favoarea Tribunalului Dolj. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 15 Iunie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

    Hotarare 184/2020 din 15.06.2020
  • Sedinta din data de 11.05.2020 la ora 10:00

    Complet: CD6 P/CAF
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în temeiul art. 63 alin.11 din Decretul nr. 240/2020.

  • Sedinta din data de 06.04.2020 la ora 10:00

    Complet: CD6 P/CAF
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 08:30

    Complet: CD6 P/CAF
  • Amână cauza

    Camera de Consiliu: În baza art. 230 Cod procedură civilă: Dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit în cauză din data de 06.04.2020 pentru data de 11.05.2020, dată pentru care vor fi citate părţile. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 24.02.2020 la ora 10:00

    Complet: CD6 P/CAF
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 06.04.2020.

    Incheiere de sedinta din 24.02.2020
  • Sedinta din data de 03.02.2020 la ora 10:00

    Complet: CD6 P/CAF
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 24.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 03.02.2020
  • Sedinta din data de 21.10.2019 la ora 10:00

    Complet: CD6 P/CAF
  • Amână cauza

    Camera de Consiliu. Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi. Cu drept de reexaminare pentru reclamant în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 21 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiereanularecerere din 21.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD