R****** S*
ReclamantB******* L***
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâtul să-i plătească societă?ii reclamante următoarele sume de bani: - 1447.67 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, emise în executarea Contractului de furnizare servicii nr. 7419120448/05.11.2014, în perioada octombrie 2016 - aprilie 2017; - 580.66 lei, reprezentând contravaloarea taxelor şi tarifelor promoţionale; - 2017.97 lei, reprezentând echivalentul în lei pentru echipamentele primite în custodie de la RCS & RDS SA; - penalităţi de întârziere în cuantum procentual de 0.2% pe zi, calculate asupra debitului principal total de 1447.67 lei, începând din ziua următoare datei scadente pentru fiecare dintre facturile ce compun debitul principal, până la data achitării integrale; - 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată la data de 20.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei.
Hotarare 14423/2019 din 20.12.2019